Toti cei care ma cunosc stiu ca imi rod unghiile. Un obicei vechi, din copilarie, la care nu am reusit sa renunt cu adevarat niciodata, asa ca l-am acceptat. In acelasi timp imi place sa am unghiile cat de cat ingrijite, ceea ce in cazul de fata inseamna o frecventa mult mai mare a pilirii, lacuirii etc si a schimbarii culorilor. Pentru ca unghiile date cu oja rezista cu vreo 2 zile mai mult decat cele fara. Din aceasta activitate intensa a rezultat o borseta plina cu vreo 20-30 de culori, pregatite in orice moment sa ia locul celei care tocmai a fost ireversibil avariata. Culorile si brandurile de oja au variat mult de-a lungul timpului pana acum vreo 3 ani cand am descoperit OPI si m-am indragostit. O onctuozitate rafinata, timp de uscare relativ scurt, aderenta puternica si ce culori!! Si ele si numele lor! Fanele OPI ma inteleg. „I eat only lobster” sau „I can’t hear myself pink” de vara torida, „Midnight in Moskow” de toamna sau un pastel de iarna ca „I am what I Amethyst”. Escalele prin aeroporturile Europei cuprindeau totdeauna o oprire rituala la standurile OPI si nu o data sfarseam cu o sacosa plina dupa raidurile printre culori si povestile lor imaginate de numele atent create de copywriteri profesionisti. Pasiunea era impletita si cu admiratia fata de un brand atat de lucrat si de consistent. Cautam brese in arhitectura lui si nu le puteam gasi, asa ca mai adaugam si o „This cost me a Mint” in cos.

Pana anul trecut, cand, la un moment dat, una din culorile noi pe care le cumparasem, desi mai putin folosita ca altele, a inceput sa sara periculos de pe unghii. Dupa care mi-am luat alta, si ea la fel de casanta. Am inceput sa imi pun intrebari. Oare statuse prea mult pe raft in lumina calda a ledurilor? Oare o lasasem eu deschisa prea mult? Dupa a 3-a experienta mi-a scazut entuziasmul si opririle in fata standurilor din aeroporturi s-au scurtat dramatic. Si in acelasi timp nu mai excludeam alte alternative. Uneori acceptam si niste Melkior, desi numele mi se parea atat de nesugestiv, iar sticlutele cu forme dure nu ma inspirau deloc. Pana cand la un moment dat am descoperit un magazin cu acelasi nume si un pic nehotarata mi-am ales cateva culori. Nu aveau ele nume de Broadway dar culorile nu erau deloc rele, si hm…se uscau atat de repede si rezistau mult mai mult decat ultimele mele achizitii de la OPI…asa ca dupa o experienta timida, runda urmatoare mi-am recompletat toata gama de la ei. Imaginea brandului nu e la fel de stralucitoare, dar rezistenta la atacurile coltilor e mai importanta.

Si uite asa, dupa o perioada de sentimente contradictorii, atasamentul fata de un brand a fost inlocuit de un altul, ca urmare a experientei reale si tangibile cu produsul, care a contat mai mult decat o poveste scrisa frumos. Si pentru ca elementele hygiene factors de pe treapta de baza a piramidei de brand sunt esentiala pentru constructia celor superioare (citeste mai mult despre piramida de brand si dinamica elementelor aici). In alte cuvinte, legatura cu un brand este complexa si este data de multitudinea de experiente cumulate in acea relatie, in care respectarea promisiunii de fond este esentiala. Este mai mult decat o campanie de promovare inspirata sau decat creativitatea unor copywriteri bine instruiti. O dezamagire poate fi trecuta cu vederea daca nu se repeta, dar mai multe pot duce la ruperea completa a relatiei, si un brand pe care ieri il cautam cu frenezie astazi nu mai inseamna nimic.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.