M-am hotărât să scriu articolul asta pentru ca e o idee care ma frământă de ceva timp, dar și dupa o discuție pe care am avut-o vineri în sesiunea de întrebări și răspunsuri (cea de la 10.30, în fiecare a 2-a și a 4-a vineri din luna), în care am început să vorbim despre ce presupune construirea unui brand personal și care este rolul autenticității în asta. Și pentru că discuția despre autenticitate este una complexa au apărut și întrebări:
- cât ar trebui sa arătăm din cine suntem? Până unde mergem?
- sa fim autentici presupune să arătăm tot sau ne mai putem și abține? că parcă nu suntem toți jucatori în reality shows și confortabili să fim filmați continuu / să povestim toate detaliile telurice și de orice fel ale existenței noastre
- dar cu punctele slabe cum facem, cât arătăm din ele? că pare ca a început să se scrie un ”=” între autenticitate și vulnerabilitate azi….nu ești vulnerabil, nu exiști, nu ești credibil.
Poate sunt doar eu, dar am impresia ca în ultimul timp spațiul autohton e din ce în ce mai plin de oameni care își arată ”vulnerabilitățile”, slăbiciunile și alte zone sensibile, cu scopul evident de a atrage simpatie, și empatie, și automat like-uri și engagement. Pentru ca este știut faptul că algoritmilor din platformele sociale le plac poveștile siropoase, și dramele, și senzaționalul, și indicatorii de reach și engagement capitalizează pe ele.
Cele mai multe dintre aceste povesti au o rețetă clasica de telenovela și poveste tristă cu happy end – la toți ne plac, nu? Cum am pățit eu traume când eram mic, cât de greu a fost, dar uite, le-am conștientizat și am lucrat la ele, cum am trecut peste toate greutățile, universul s-a aliniat și acum iată ce bine sunt. Si poate vrei sa cumperi și tu rețeta mea că e la reducere azi, doar pentru tine, că ești special pentru mine, mai ales daca îmi dai like.
Și nu aș avea nimic împotrivă dacă poveștile respective ar fi cât de cât reale și relevante, dar de cele mai multe ori sunt înflorite și dramatizate în scopuri lacrimogene și de vânzare, fără să ofere o valoare reală. Nu am nimic cu emoțiile și cu frumusețea poveștilor atunci când sunt reale, dar am o mare problemă cu manipularea prin emoții și vânzarea de nimicuri, și la propriu și la figurat.
Așa că nu pot să nu mă întreb și să vă întreb și pe voi: a ajuns vulnerabilitatea un instrument de marketing și de promovare? Mai face cineva marketing și promovare pe bune, cu autenticitatea reală (ca deja sunt mai multe feluri) din dotare?
Sunt tare curioasa de părerile și răspunsurile voastre, oricare ar fi ele. Scopul textului nu e să deschid o cutie a Pandorei și să blamez în vreun fel pe cei care aleg să își expună diverse părți ale vieții și personalității lor, ci să atrag atenția asupra falsității din unele situații de acest gen și riscului uriaș de manipulare care vine la pachet.
