Skip to main content
DESPRE AUTOR: Mihaela Mureșan are 23 de ani experiență ”pe front” în marketing, dintre care 10 ca director de marketing al IKEA. A format și a condus echipe în companii românești și internaționale, a lucrat cu clienți mari dar și cu firme mici și start-up-uri, B2C sau B2B. A testat și a pus în practică metode, a creat și a lansat branduri în România și pe alte piețe, a lansat magazine online, a oferit peste 1000 de ore de training, a mentorat oameni de marketing și antreprenori în peste 250 de ore, a coordonat peste 50 de proiecte de strategie și peste 500 de activități și campanii. Citeste aici povestea carierei și evoluției ei și vezi aici cursurile Academiei Brand Essence.

Nu am mai scris de ceva timp pentru ca e una dintre cele mai aglomerate perioade din an, cu proiecte dar si tot felul de evenimente. Merg la evenimente de business nu doar pentru socializare, ci si sa invat lucruri noi, nu neaparat formale, pentru ca pentru mine discutiile vii, reale, cu oamenii de business sunt mereu o sursa de invatare, de reflectie, de recalibrare a propriilor mele puncte de vedere si a ceea ce fac sau predau, o ancorare continua in realitate. Practic, o actualizare.

Saptamana trecuta am fost la un eveniment organizat de Vreau să fiu antreprenor, un proiect al Romanian Business Leaders, care a avut un subiect foarte interesant si care ma pasioneaza de mult: duelul intre generatiile X si Z de antreprenori.

Inainte de a va povesti cum a fost la eveniment si ce idei interesante s-au dezbatut, voi trece in revista, pe scurt, cele 3 generatii care sunt astazi sa zicem ”in putere”, pentru a intelege putin conceptele si motivele pentru care ele au aparut si au evoluat in feluri specifice. Cu disclaimerul ca explicatiile sunt puncte de vedere personale, in care am integrat diverse teorii pe care le-am citit si studiat.

  • Generatia X (generatia din care si eu fac parte) – este cea a celor nascuti inainte de 1980 (pana prin 1965, ca mai inainte sunt Baby Boomers, dar acolo e alta discutie). Definitia zice ca Gen X e preocupata de valori materiale, de prestigiu si statut. Se mai cheama si generatia ”to have”. Este insa de inteles ca la nivel istoric aceasta generatie a fost una care a construit foarte mult, venind pe o perioada anterioara de nivel material scazut. E o generatie care apreciaza munca, efortul si chiar sacrificiul, as zice chiar ca aceasta generatie a inventat termenul de ”workaholism”. Tot de la ei se pare ca a pornit sintagma ”vila, piscina si masina”.
  • Generatia Y (millenials) – cei nascuti aproximativ intre 1980 si 1995. Se mai cheama si generatia DNA – ”digital native adults”, pentru ca la varsta la care aceasta generatie a ajuns adulta internetul si digitalizarea au explodat, lor fiindu-le mult mai usor decat predecesorilor lor sa jongleze in lumea noua digitala. Legenda spune despre millenials ca, intrucat omenirea isi cauta mereu un echilibru in tot si in toate, vazandu-i pe cei din generatia X muncind mult si fara oprire si uitand sa se bucure de viata, Y-ii au cautat sa echilibreze acest lucru punand viata pe locul 1 si munca pe 2. Ei se mai numesc generatia ”to be”, sunt cei care apreciaza mai repede experientele si valorile imateriale si spirituale, lucratul flexibil si de oriunde. De la ei a pornit trendul puternic al dezvoltarii personale si al individualitatii, inclusiv sintagma ”me, me, me”, dar si interesul fata de mediu si sustenabilitate. De asemenea, tot legenda spune ca ei au inventat termenul ”worklife balance”. Serios acum, pe vremea mea nici nu intelegeam sensul acestui termen :))). Dar pe de alta parte, poate ar trebui sa le fim recunoscatori pentru asta.
  • Generatia Z – cei nascuti intre 1995 si 2010. Daca pana acum vi s-a parut simplu, ei bine, aflati ca abia acum devine interesant. Daca millenialii erau DNA, Z-etii sunt ”born digital”. Ei nu isi pot imagina lumea fara internet si sunt obisnuiti sa butoneze ecranele de mici. Sunt continuu conectati si interconectati digital, si tocmai de aceea, unii spun despre Gen Z ca este prima generatie globala. Adica un Z din India seamana foarte mult cu un Z din America sau din Islanda. Bineinteles ca putem avea pareri diferite, dar unele date ne duc catre astfel de concluzii. Usurinta de a cauta si a gasi informatii instant ii face pe Z la curent cu tot ce se intampla si dintr-o anume perspectiva, destul de greu de pacalit. De aceea li se mai spune si generatia ”in search for truth”.Legat de comportamente si valori, este foarte interesant felul in care ei combina trasaturi atat de la X-i cat si de millenials (v-am zis ca omenirea isi cauta echilibrul, nu?) Sunt in acelasi timp pragmatici si muncitori, dar si idealisti si orientati pe valori spirituale. Sunt cu adevarat preocupati de sustenabilitate si inteleg holistic impactul actiunilor individuale asupra mediului si comunitatilor. Ce ii mai face speciali, din punctul meu de vedere, pe Z-eti, este faptul ca sunt prima generatie care integreaza incluziunea si diversitatea la nivel profund. Accepta si promoveaza in acelasi timp individualitatea, dar fara a judeca sau exclude, ci fiind toleranti fata de cei care sunt diferiti de ei. Sa fii unic in felul tau e norma pentru ei, nu motiv de excludere sau etichetare.

E important sa nu ne uitam la aceste trasaturi intr-un mod rigid. Bineinteles ca atat educatia cat si cultura locala au un impact in toate aceste lucruri, ca sunt exceptii si nuante.

Revenind la evenimentul de care vorbeam la inceput, ”duelul” s-a desfasurat printr-o discutie vie intre 6 antreprenori, 3 din generatia X (Felix Patrascanu de la Fan Courier, Andreea Vasilescu de la Premier Catering si Dragos Petrescu), toti de 50+ ani, si 3 din generatia Z, de 25-26 de ani: Eduard Fariseu, Daria Balea si Eduard Burghelia. Ceea ce mi s-a parut interesant, dincolo de diferentele evidente dintre cele 2 generatii, au fost asemanarile si respectul reciproc. Cateva aspecte specifice pe care cei de fata le-au mentionat, ca plusuri si minusuri pentru generatia din care fac parte:

Antreprenorii Gen X:

  1. Au punctat intr-un mod extrem de onest faptul ca in anii ’90 – 2000, cand ei au inceput sa faca business in Romania, piata era goala, aproape virgina si practic putea vinde orice – acel ”blue ocean” la care azi multi doar viseaza
  2. Nu aveau insa know-how de business, nu aveau acces la informatia si nici la mentorii de azi, si au facut toate greselile posibile
  3. Accesul la forta de munca calificata si ieftina era foarte mare pe atunci
  4. Nu exista provocarea ”digitala”, majoritatea businessurilor au inceput in offline, dar au explicat ca azi online-ul a facut lumea ”mai mica”, mai accesibila, inclusiv pietele, afacerile putand fi conturate direct la nivel international, ceea ce pe atunci nu era posibil
  5. A durat ani pana sa ajunga la dimensiunea de astazi, unii dintre ei profitand in timp si de alte oportunitati / crize (ex. Fan Courier, pentru care pandemia a fost o oportunitate macro cruciala)
  6. Ii admira pe cei din Generatia Z pentru dexteritatea tehnologica si digitala si au punctat necesitatea de a fi in digital, dar si eforturile aferente, care nu sunt de neglijat

Antreprenorii Gen Z:

  1. Toti 3 au businessuri axate pe platforme digitale sau / si sustenabilitate si majoritatea incorporeaza in modelul de business si o viziune superioara, dincolo de dorinta de a face profit
  2. Extrem de educati si informati in business si antreprenoriat, ”sugative” de informatii (cu unul dintre ei chiar am facut niste sedinte de mentorat pe marketing cu cativa in urma, pe vremea cand avea doar 22 de ani)
  3. Au deseori provocarea de nu fi luati destul de in serios din cauza varstei tinere
  4. Se uita cu admiratie si respect la antreprenorii generatiei X
  5. Se misca cu viteza si agilitate prin incertitudine si prin ”jungla” digitala.

Dincolo de toate insa, personal mi-a placut ca toti au vorbit de valori. Valori pe care si-au cladit businessurile si pe care au inchegat si mentinut echipe. Ca dincolo de profit e nevoie si de o viziune.

A fost o discutie interesanta si m-a lasat cu un sentiment pozitiv, optimist, ca antreprenoriatul din Romania creste in directia cea buna.

Leave a Reply

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.