I-am admirat întotdeauna pe americani pentru spiritul lor comercial aproape înnăscut. Că doar acolo a apărut marketingul, mai întâi făcut, și apoi scris. Să promovezi și să vinzi ceva e a doua lor natură. Atenția pe cumpărător e automată, la fel ca și abordarea win-win. La noi din păcate, încă văd multe firme care au ca drive primordial să facă bani. Mulți și repede. Nu că asta ar fi greșit, dar ar trebui să mai fie însoțit și de altceva. Că banii vin, de fapt, de la niște cumpărători care decid dacă ți-i dau sau nu în funcție de niște motive, sunt uneori doar aspecte secundare din păcate. Motive pe care ar trebui să începem să le înțelegem. Un business bun are pe lângă obiectivul de vânzări și unul de marketing, legat de cumpărători, legat de ce valoare primesc ei în schimbul banilor lor.
Lucrez în branșă de peste 15 ani, timp în care am încercat de nenumărate ori să explic ce este marketingul. Am făcut cursuri, am citit cărți, am învățat modele, dar cu toate astea mi s-a întâmplat uneori să nu mă fac înțeleasă. Cred că este una din provocările oamenilor de marketing. Conceptele cu care noi operam sunt uneori ermetice și intangibile pentru mulți, iar alteori par volatile și neaducătoare de vreo valoare imediata. În ultimii ani, cred că mi-am petrecut mai mult timp explicând ce e marketingul, decât făcând. Așa ca voi încerca să fac asta și aici, în cel mai simplu mod cu putință, lăsând deoparte termenii complicați. În fiecare zi, văd mult potențial în jurul meu, văd oameni cu idei și cu energie, care vor să schimbe lucrurile. Sigur că mai sunt foarte multe de făcut, dar dacă facem fiecare câte puțin, lucrurile se vor schimba în bine și creșterea va veni din interior. Cred, de asemenea, că democratizarea informației, printre care și știința marketingului, va ajuta această creștere. Așa că să vorbim despre marketing!
Vezi și alte articole pe blogul Brand Essence și abonează-te în doar 1 minut la newsletterul nostru, pentru a afla primul când avem noutăți.