Într-o vreme în care viteza de reacție și agilitatea au devenit cuvintele de ordine și planurile pe 5 ani au devenit desuete, într-o vreme în care trendurile macro și atitudinile față de lume și consum au început să se schimbe cu aceeași viteză ca a trendurilor de fashion, cuvântul strategie (pe 3 ani?..) a devenit brusc învechit, forțat, și a rămas parcă undeva în urma acestei lumi care se învârte ca un carusel. Sa vorbești de strategie nu e la fel de cool pe cat e sa vorbești de “disruption”, “inovație”, ”growth-hacking” și “5 idei simple să îți explodezi engagement-ul pe social media”.
Și totuși, o strategie, indiferent că e pe 5 sau pe 2 ani, e menită să arate direcția, drumul de urmat până la capătul tunelului, nu totdeauna bine luminat pe traseu. În momentele de incertitudine sau confuzie, referirea la o astfel de direcție concentrează resursele și oamenii, crescând șansele ca toate să se îndrepte către același punct și să nu se risipească aiurea.
Sunt sigură că sunt mulți vizionari care au strategia “în capul lor” și indiferent de forma ei, scrisă, vorbită, transmisă din generație în generație sau de la unul la altul, ea poate fi foarte clară atâta vreme cât toți o înțeleg la fel. Dar există și situații când părerile pot fi împărțite, și direcția pare că nu e una, ci zece, și nici punctul de finish nu e foarte clar, e mai la stânga sau mai la dreapta.
Strategia de marketing se mai cheamă și “de piață”, adică direcția în care mergi “să îți crești piața”, tocmai de aceea ea se suprapune mult peste strategia de business. Gândindu-mă care sunt acele elemente cheie fără de care o astfel de direcție își pierde din claritate și din efect, punctez aici 7 dintre ele:
- Ai un obiectiv de creștere bine stabilit.
- Cunoști trendurile macroeconomice care îți influențează prezența în piață și decizia clienților tăi (de ex. existența smart phone-urilor și evaluarea înainte de cumpărare de pe aceste device-uri).
- Îți cunoști competitorii și știi care sunt punctele lor forte și slabe în comparație cu tine, privite prin ochii potențialilor tăi clienți (nu cei existenți! – despre asta în alt articol).
- Știi care sunt părerile și percepțiile clienților față de produsele tale și care este nivelul lor de satisfacție în experiența cu ele, inclusiv rata de re-cumpărare sau recomandare către alți potențiali clienți.
- Ești conștient de imaginea pe care ai dori să o aibă piața despre produsele tale, care este aceasta imagine în realitate și ai un plan pentru micșorarea acestei diferențe (în caz că ea există).
- Din portofoliul de produse/servicii pe care le vinzi știi care sunt cele mai profitabile și care sunt cele care îți aduc un capital de imagine.
- Știi care sunt canalele prin care potențialii tăi clienți pot intra în contact cu sau afla de produsele tale și ai un plan referitor la cum să ajungi la ei prin aceste canale.
Dacă toate astea primesc bifa verde, poți spune ca ai o strategie de marketing coerentă, cu șanse mari să te ducă la obiectivul propus. Dacă vreunul din ele îți ridică totuși semne de întrebare, e cazul să faci ceva în privința asta și să nu te lași luat prin surprindere de piață sau competitori. O direcție bazată pe presupuneri e cea mai sigură cale spre eșec.
Dacă vrei să organizezi mai bine activitatea de marketing și să urmărești performanța, te-ar putea interesa cursurile Planul de marketing în 8 pași sau Bugetul și alocarea resurselor la marketing din Academia Brand Essence.
Vezi și alte articole pe blogul Brand Essence și abonează-te în doar 1 minut la newsletterul nostru, pentru a afla primul când avem noutăți.
Planul de marketing în 8 pași
-
Produs cu reducerePachetul STRATEGIE DE MARKETINGPrețul inițial a fost: 453.00 €.399.00 €Prețul curent este: 399.00 €.