Discutam mai demult cu un client într-un proces de rebranding despre ce ar însemna ca transparența să devină o valoare de brand. Firma respectivă vindea servicii către alte companii, iar procesul de vânzare avea loc în mare parte prin angajații companiei. Ideea ca transparența să devină o „trăsătura de caracter” a brandului respectiv avea implicații mult mai mari decât faptul că limbajul folosit în comunicare ar fi fost unul mai deschis și că pe website am fi pus pozele tuturor membrilor echipei la vedere. O valoare de brand nu este doar un atribut de formă în comunicare, ci este înainte de toate o caracteristică de fond a brandului respectiv. Iar într-o companie care activează în domeniul serviciilor și în care oamenii sunt principalul canal de comunicare și de vânzare, sunt fața, vocea, dar și motorul acelei companii, transparența trebuie să transceadă partea vizibilă și să devină un ingredient intern al respectivei entități. O astfel de valoare nu doar se comunică, ci se trăiește și se respiră prin porii întregii organizații. Disonanța cea mai mare apare când în spatele unei astfel de transparențe pretinse, oamenii din companie se simt neglijați, neinformați, neimplicați in luarea deciziilor.

De regulă, valorile de brand nu sunt neapărat identice cu cele “corporate”, ale culturii organizaționale în sine. Dar ele în niciun caz nu pot fi disonante, pentru că o entitate schizofrenică nu duce performanța prea departe. Ele pot fi diferite ca expresie sau ca succesiune, în sensul că cele ”corporate” stau la baza celor de brand – de exemplu, trebuie să fii profesionist “în interior” ca să emani “calitate” în afară (am dat doar un exemplu ușor de înțeles, realitatea poate fi mai complexă).

Transparența ca valoare este în sinea ei absolută și creează așteptări. Nu poți să fii transparent pe afară și opac pe dinăuntru. Sau invers. Iar gradul de transparență asumat este foarte sensibil.

Iata de ce, într-o perioadă în care asistăm la deschiderea companiilor către exterior, si în care etica și dialogul devin hygiene factors pentru orice entitate care vrea sa construiască încredere, apar întrebări care se cer răspunse înainte de a lua o decizie dacă transparența poate să devină o valoare de brand sau a companiei: până unde mergem cu transparența? Unde se întâlnește transparența cu confidențialitatea? Ne dorim deschidere asupra tuturor informatiilor, inclusiv salariile practicate si marjele de profit? Care sunt riscurile, le putem evalua? Sunt doar cateva din întrebările la care trebuie cântărite răspunsurile, pentru o decizie asumată pe deplin și un punct de vedere clar. Pentru că transparența nu poate fi doar la suprafață, ea pornește din interior către exterior.

Leave a Reply

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.